EURO U21 din 2019, cu Mirel Rădoi selecţioner, este primul turneu final din seria de patru consecutive cu România calificată între cele mai bune reprezentative ale continentului. Au fost 23 de jucători în lotul României U21 la EURO 2019, potrivit regulamentului UEFA. Şi doar şase dintre aceştia nu au îmbrăcat, până azi, tricoul primei reprezentative, informează frf.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Este vorba, întâi, de un trio format din fotbalişti din Superliga cu evoluţii apreciate. Radu Boboc („U” Cluj), Andrei Ciobanu (Farul Constanţa) şi Cătălin Căbuz (FC Hermannstadt). Apoi, doi stranieri: Ricardo Grigore (Eldense, Spania L2) şi Vlad Dragomir (Pafos FC, Cipru). Lista e închisă de Adrian Petre, atacant azi în L2 din România, la Concordia Chiajna.

În rest, 17 tricolori au făcut deja pasul spre prima reprezentativă, adică un procent de 74% privind trecerea reuşită între cele două naţionale.

Lista tricolorilor de azi care au fost în lotul României U21 la EURO 2019.

Portari: Ionuţ Radu, Andrei Vlad

Fundaşi: Cristian Manea, Alex Paşcanu, Adrian Rus, Ionuţ Nedelcearu, Virgil Ghiţă, Florin Ştefan

Mijlocaşi: Ianis Hagi, Alex Cicâldău, Darius Olaru, Tudor Băluţă, Dragoş Nedelcu

Atacanţi: Dennis Man, George Puşcaş, Andrei Ivan, Florinel Coman

Cei mai mulţi jucători promovaţi la seniori de la EURO U21 2019!

Comparativ cu celelalte 11 naţionale U21 de la EURO 2019, pentru că turneul final însemna atunci doar 12 echipe participante, România se află pe primul loc la acest capitol special.

Iată cum arată ierarhia completă a numărului de jucători din lotul 23 care au debutat la naţionala de seniori, cu menţiunea specială, din final, a fotbaliştilor care au decis să reprezinte o altă ţară decât cea pe care au reprezentat-o la tineret:

17 – ROMÂNIA

14 – Italia, Serbia, Croaţia

13 – Germania, Anglia*, Danemarca, Austria, Polonia

11 – Spania*, Belgia*, Franţa*

*Spania U21: Junior Firpo joacă la seniori pentru Republica Dominicană;

Belgia U21 – Cools (Malaiezia), Bushiri, Bastien (RD Congo);

Anglia U21 – Gunn (Scoţia);

Franţa U21 – Ballo-Toure, Niakhate (Senegal), Aouar (Algeria), I. Sissoko (Mali), Ntcham (Camerun), Bamba (Coasta de Fildeş).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.