Echipa naţională de fotbal a României a coborât două locuri, până pe 34, având 746 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola, dat publicităţii joi, după ce a înregistrat o victorie în faţa Armeniei, scor 5-0, şi o remiză cu Kazahstan, scor 0-0, în preliminariile Cupei Mondiale din 2018.
Dintre adversarele României din Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale din Rusia, Muntenegru a înregistrat cea mai semnificativă urcare, de 49 de locuri, de pe 105 pe 56, cu 570 de puncte. Muntenegrenii au învins în octombrie Danemarca, în deplasare, cu scorul de 1-0, şi Kazahstan, acasă, cu 5-0.
Celelalte adversare ale "tricolorilor" ocupă următoarele poziţii:
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Polonia a urcat de pe locul 17 pe 15 şi are 1.029 de puncte;
Danemarca a coborât de pe locul 46 pe 50 şi are 606 puncte;
Armenia a coborât 13 locuri, de pe 112 până pe 125, cu 270 de puncte;
Kazahstan a înregistrat de asemenea o coborâre, de pe 83 pe 90, cu 386 de puncte.
Primele zece poziţii în clasamentul FIFA-Coca Cola sunt ocupate de următoarele echipe:
1. Argentina 1.621 puncte;
2. Germania 1.465;
3. Brazilia 1.410;
4. Belgia 1.382;
5. Columbia 1.361;
6. Chile 1.273;
7. Franţa 1.271;
8. Portugalia 1.231;
9. Uruguay 1.175;
10. Spania 1.168.
Următorul clasament FIFA va fi dat publicităţii la 24 noiembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.