Robert Glinţă şi David Popovici au fost desemnaţi sportivii anului 2021 de către Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, ei fiind premiaţi în cadrul unei festivităţi care a avut loc miercuri, la sediul COSR.
Cei doi au fost premiaţi alături de echipele lor alcătuite din Ciprian Glinţă, Pierre de Hillerin, Dorel Tocitu, Aurelian Ursulescu, Adrian Rădulescu, Dragoş Luscan, Valentin Grigoraş şi Mădălina Ovricenco.
Tot în cadrul evenimentul de miercuri, la care au fost prezenţi şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, ministrul Sportului, Eduard Novak, şi preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, au fost premiaţi pentru rezultatele obţinute anul trecut sportivii Mihai Iacob, Denis Popescu, Costea Bianca, Vlad Stancu, Angelica Muscalu, Ioana Cârcu, Cătălin Preda, Constantin Popovici, Ştefan Cozma, Patrick Dinu, Mihai Gergely, dar şi antrenorii acestora: Viorel Ciobanu, Gabriela Câmpan, Eduard Câşlaru, Iulia Becheru, Adrian Cherciu, Claudia Tiu, Florin Avasiloae, Ovidiu Galeru, Răzvan Florea şi Radu Claudiu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În cadrul evenimentului de miercuri au primit trofee de excelenţă, pentru sprijinul oferit în realizarea obiectivelor de performanţă în anul de pregătire şi competiţional, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, şi ministrul sportului, Eduard Novak. De asemenea, Diana Mocanu Adetu, Carmen Bunaciu, Dan Ardelean, Marius Grigore, Ion Bădescu, Silviu Anastase, Matei Giurcăneanu, Ana Maria Şintie şi Andreea Frigioiu, au fost premiaţi pentru contribuţia avută în realizarea obiectivelor Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.
Robert Glinţă şi David Popovici, desemnaţi cei mai buni sportivi ai FRNPM în anul 2021, au avut rezultate excelente anul trecut, notează FRNPM.
Glinţă a încheiat pe locul 8 proba 100 m spate la Jocurile Olimpice de la Tokyo. De asemenea, el a adus anul trecut prima medalie de aur a României la un Campionat European de nataţie pentru seniori, în probele masculine, în proba de 100 m spate, el câştigând la Budapesta şi argintul la 50 m spate. La CE de înot în bazin scurt (25 metri), Robert Glinţă a câştigat argintul la 100 m spate şi bronzul la 50 m spate, iar la Mondialele de înot în bazin scurt un bronz la 100 m spate.
Totodată, la JO din Japonia, David Popovici a încheiat pe locul 4 proba de 200 m liber şi pe poziţia a şaptea, cea de 100 m liber. La Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 metri), David Popovici a câştigat medalia de aur în proba de 200 m liber. La Europenele de înot pentru juniori de la Roma, David Popovici a câştigat aurul la 100 m liber (nou record mondial), 200 m liber (nou record mondial în semifinale) şi 50 m liber, precum şi o medalie de argint în proba masculină de ştafetă 4x100 m liber, alături de Mihai Gergely, Ştefan Cozma şi Patrick Dinu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.