Regulile UEFA şi ale Federaţiei Belgiene de Fotbal privind jucătorii crescuţi în ţara de origine ar putea fi contrare legislaţiei UE, dar este de competenţa unei instanţe naţionale să decidă dacă acesta este cazul, a anunţat joi Curtea de Justiţie a UE, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un jucător de fotbal şi clubul belgian Royal Antwerp au contestat regulile UEFA şi ale Federaţiei Belgiene de Fotbal, care impun un număr minim de "jucători formaţi acasă" pentru a fi incluşi în echipe.

Royal Antwerp FC susţinuse că aceste reguli împiedică un club profesionist să recruteze şi să alinieze jucători care nu îndeplinesc cerinţa rădăcinilor locale sau naţionale, încălcând atât normele UE privind concurenţa, cât şi pe cele privind libera circulaţie a forţei de muncă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Instanţa a precizat că regulile privind "jucătorii autohtoni" ar putea într-adevăr să dea naştere la o "discriminare indirectă", bazată pe naţionalitate, împotriva jucătorilor care provin din alte state membre.

Dar a precizat că UEFA şi federaţiile naţionale pot demonstra că "aceste reguli încurajează totuşi recrutarea şi formarea şi că sunt proporţionale cu acest obiectiv", a adăugat instanţa.

Aceasta a precizat că este de competenţa instanţei belgiene care se ocupă de acest caz să decidă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.