Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a declarat vineri seară, după meciul cu FC Argeş, scor 3-0, că este mulţumit de felul în care au evoluat jucătorii săi şi că acum trebuie uitate ultimele şase confruntări din sezonul regulat, câştigate de craioveni.
“Să uităm de cele şase meciuri câştigate înainte. Ne bucurăm de primul meci din play-off. Un meci farte bun, în care trebuia să închidem jocul din prima repriză. Sunt mulţumit pentru cum au alergat băieţii, am recuperat foarte repede mingile. Am controlat jocul de la început până la sfârşit, am avut foarte multe ocazii. Avem o problemă: Creţu care joacă foarte bine, Nistor, Elvir, Baiaram... Va fi greu pentru mine să iau anumite decizi în anumite momente. Dar mă bucur să am această problemă decât să nu am ce alege”, a spus Reghecampf la posturile care transmit Liga 1.
Formaţia Universitatea Craiova a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa FC Argeş, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Ligii 1.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Au marcat Gustavo ’22, Roguljic ’83 şi Baiaram ’84.
În minutul 71, de la oaspeţi a fost eliminat Latovlevici, el primind al doilea cartonaş galben.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.