Noul antrenor al CS Universitatea Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, marţi, că a fost angajat la un club mare, care îşi doreşte perfromanţă, aşa cum îşi doreşte şi el.
"Este o experienţă nouă, un club mare, care îşi doreşte ceea ce îmi doresc şi eu, câştigarea campionatului şi a cât mai multor trofee. Începem cu un meci în două zile, un meci dificil (n.r. - returul cu Laci, după 0-1 în tur) după o partidă pierdută în deplasare, dar sunt sigur că jucătorii vor fi motivaţi, vor încerca să evolueze mult mai bine şi să uite ultimele două rezultate, care nu au fost pozitive. Va fi un meci dificil, o să vorbesc astăzi cu ei, o să avem o şedinţă pe marginea acestui meci, trebuie concentrare multă, trebuie să ne strângem cu toţii să încercăm să ne calificăm mai departe în această competiţie, să încercăm să ne pregătim cât mai bine, pentru că programul este foarte încărcat şi începutul nu a fost cel care este dorit la Universitatea Craiova. Relaţia dintre mine şi patronul Universităţii Criova este o relaţie veche, suntem prieteni, am vorbit de foarte multe ori, discutam mereu despre ceea ce se întâmplă la echipă, în perioada în care am antrenat în Arabia Saudită l-am avut şi pe Mitriţă la echipă, care este foarte apropiat de domnul Rotaru, am discutat de foarte multe ori despre fotbal. Ne-am înţeles, am bătut palma, vom fi împreună pentru doi ani. Sunt adeptul unei pregătiri bune, dar sunt sigur că şi cei care au fost înaintea mea au lucrat, au făcut o pregătire foarte bună. Nu vreau să vorbesc despre acest lucru şi nu mă veţi auzi nicodată discutând despre antrenorul care a fost înaintea mea. Ne preocupă în momentul de faţă să îmbunătăţim lotul echipei şi valoarea echipei. Nu ştiu să vă spun acum de câţi jucători este nevoie. Echipa asta s-a bătut an de an la campionat, dar s-au pierdut anumite momente. Înseamnă că există valoare în echipă, există nivelul necesar pentru a câştiga un campionat, trebuie punctate, rezolvate anumite probleme, care se vor rezolva. În aceste două zile pot lucra doar la mentalitatea jucătorilor, la încrederea lor, să-i încurajez şi să rezolvăm cât putem anumite probleme care s-au întâmplat. Nu e un dezastru dacă nu trecem de albanezi, dar e o mare ruşine, ar fi un obiectiv pierdut. Ar fi o bulină neagră pentru toată lumea care lucrează la Universitatea Craiova. Staff-ul meu va fi format din Cristian Ţermure, Viorel Dinu şi Bogdan Merişanu. Obiectivul nostru este să câştigăm tot ceea ce este de câştigat, acelaşi din fiecare an. Fanilor nu pot să le promit decât că tot ce ţine de mine, de pregătirea pe care o am şi de ceea pot să fac o voi face sută la sută şi de aceea la fiecare meci trebuie să le dau jucătorilor impulsul de care au nevoie pentru a câştiga. Plecăm în campionat cu a treia şansă la titlu, noi încercăm să venim din spate, dar cu siguranţă vom juca un rol important în această luptă, anul acesta", a declarat Reghecampf, într-o conferinţă de presă.
Laurenţiu Reghecampf a fost numit, luni, antrenor al Universităţii Craiova, în locul lui Marinos Ouzounidis.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.