Lacrimi în prima parte a serii, lacrimi în miez de noapte. Profund emoţionat marţi, chiar înainte de startul sfertului de finală al Cupei Davis dintre Spania şi Olanda, Rafael Nadal a fost din nou cuprins de emoţii în miez de noapte,, când La Roja a pierdut în faţa publicului din Malaga, iar el părăseşte lumea tenisului la 38 de ani.
Singur în mijlocul terenului, aclamat de public în sunetul „Rafa, Rafa”, Nadal a luat microfonul câteva minute mai târziu pentru a-şi oficializa finalul de carieră şi pentru a le mulţumi, pe larg, tuturor celor care l-au însoţit de la debutul său.
„Am atât de mulţi oameni cărora trebuie să le mulţumesc încât mi-e greu să încep”, a început el. „Voi începe cu cei care sunt aici, sincer, au fost 20 de ani de carieră profesională în care m-aţi susţinut mereu, în vremuri bune şi rele, m-aţi împins să continui să lupt. Am fost foarte norocos să simt atâta afecţiune din întreaga lume, în special din Spania”.
Deşi nu a ascuns un strop de dezamăgire după înfrângerea sa la simplu în faţa lui Van de Zandschulp (6-4, 6-4) şi astfel eliminarea Spaniei, Nadal a ţinut să transmită ştafeta noii generaţii. „Vreau, de asemenea, să felicit echipa olandeză şi vreau să mulţumesc întregii echipe spaniole care se află aici”, a continuat el. „Este clar că nu a mers atât de bine pe cât ne-am fi dorit cu toţii, dar am dat totul şi vreau să vă mulţumesc din suflet pentru că mi-aţi dat ocazia să petrec aceste ultime zile ca profesionist cu o echipă. Cu ei am trăit cele mai multe dintre cele mai interesante momente ale carierei mele, ne-am bucurat de ele şi acum depinde de voi (coechipierii săi) să continuăm.”
Gracias Rafa, for everything #DavisCup #GraciasRafa #Rafa pic.twitter.com/zpoenLcXel
— Davis Cup (@DavisCup) November 19, 2024
„Mă simt privilegiat că am avut o carieră mult mai lungă decât mi-aş fi putut imagina vreodată”, a continuat sportivul cu 22 de victorii de Grand Slam. „Aş vrea, de asemenea, să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine. Faptul că au crezut în mine atât de mulţi ani m-a făcut să mă simt în siguranţă. (...) Nu vreau să uit de jurnalişti, care sunt alături de mine şi îmi spun povestea. Uneori am făcut greşeli, am jucat prost, dar întotdeauna am avut o relaţie respectuoasă cu voi toţi. Apreciez cu adevărat munca voastră, pentru că spuneţi o poveste minunată”.
„Mă voi retrage din tenisul profesionist, dar sunt încă aici, sper să fiu un bun ambasador pentru tenisul mondial, asta am încercat să fac toată viaţa mea, să mă străduiesc în fiecare zi să fiu mai bun, să dau dovadă de respect, umilinţă şi să apreciez toate lucrurile bune. Am încercat să fiu o persoană bună, sper că puteţi vedea asta. Părăsesc această lume după ce mi-am găsit mulţi prieteni de-a lungul timpului. Plec cu liniştea sufletească de a şti că, într-un fel, am lăsat o moştenire sportivă şi personală. Vreau să-mi iau rămas bun mulţumindu-i familiei mele, care nu m-a dezamăgit niciodată, când lucrurile păreau imposibile, mi-a ţinut picioarele pe pământ”.
După difuzarea unui videoclip care compila omagiile marilor nume ale sportului spaniol şi internaţional (Rodri, Iker Casillas, Raul, Serena Williams, Novak Djokovic, Roger Federer, Andres Iniesta...), şi înainte ca David Ferrer, căpitanul Spaniei, să ia el însuşi microfonul, Rafael Nadal a fost întrebat ce moştenire ar dori să lase.
From one sporting icon to another
— Davis Cup (@DavisCup) November 19, 2024
David Beckham with a heartfelt tribute to the retiring Rafael Nadal.#graciasrafa #daviscup pic.twitter.com/2MDh72vWM8
„Titlurile, recordurile sunt acolo, dar aş vrea să fiu amintit ca o persoană bună, care îşi aminteşte de originile sale, un micuţ din Mallorca”, a răspuns el. „Am fost norocos că unchiul meu şi familia mea m-au sprijinit tot timpul pentru a-mi îndeplini visele. Sunt sincer, mulţi oameni muncesc foarte mult, dar eu sunt unul dintre cei norocoşi. Vreau să fiu ţinut minte ca băiatul care şi-a îndeplinit visele”, a mai spus el.
For your fighting spirit.
— Davis Cup (@DavisCup) November 19, 2024
For your humility and kindness.
For everything you’ve done for tennis.
Gracias, Rafa. pic.twitter.com/tDicj5KUI5
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.