Răzvan Marin a declarat, joi seară, după meciul pierdut de naţionala României în faţa Spaniei, scor 1-2, că speră ca tricolorii să joace cu public următoarele partide de acasă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Poate cu puţin noroc pe final puteam obţine un rezultat de egalitate. Spania este o echipă cu jucători valoroşi, cu calitate individuală foarte mare, dar cred că în prima repriză ocaziile pe care le-au avut au venit şi după greşelile noastre. Suntem trişti, gândindu-ne la ocazii cred că puteam scoate un rezultat de egalitate. În continuare şansele rămân aceleaşi, pentru că avem Norvegia şi Suedia acasă. Sper să jucăm cu suporteri pentru că după incidentele de astăzi nu ştim exact dacă ne vor suspenda stadionul”, a spus Marin pentru FRF TV.

Reprezentativa României a fost învinsă, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1 (1-0), de selecţionata Spaniei, în etapa a cincea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2020. Spaniolii au jucat în inferioritate numerică pe final. Spania este lider în clasament, cu 15 puncte din tot atâtea posibile, iar “tricolorii” au coborât de pe trei pe patru, ei având şapte puncte.

Au marcat Florin Andone ’59 pentru România şi Sergio Ramos ’29 (penalti) şi Paco Alcacer ’47 pentru Spania.

Potrivit comentatorilor Pro TV, doi fani au intrat pe teren după ce a înscris Andone. Pentru Florin Andone este primul gol la naţionala mare într-un meci oficial.

Înainte de startul jocului, s-a ţinut un moment de reculegere pentru fetiţa fostului selecţioner spaniol Luis Enrique. De asemenea, jucătorii au purtat banderole negre în semn de susţinere pentru Enrique.

O parte din public nu a respectat total momentul de reculegere şi unii fani au aruncat cu torţe şi  fumigene înainte de startul jocului. Crainicul stadionului a făcut un apel la public, menţionând că orice torţă aruncată poate atrage sancţiuni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.