Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că forul pe care îl conduce nu va susţine aducerea unor arbitri străini la meciuri din campionatul românesc.
De asemenea, Burleanu le-a răspuns lui Gigi Becali şi Adrian Mititelu, care au cerut dizolvarea Federaţiei Române de Fotbal.
”Domnul Becali ar trebui să-şi cântărească foarte bine declaraţiile fiindcă orice situaţie de incertitudine la nivelul FRF afectează participarea cluburilor în Europa (n.r. FCSB). Dacă s-ar gândi la această perspectivă, atunci nu ar mai susţine acest lucru. Domnul Mititelu are un singur interes, acela de a pune mâna pe vreo 100-200 de milioane de euro, în urma unui proces penal foarte vechi, de mai bine de 15 ani, pe care l-a pierdut şi de care încearcă să se agaţe. În ceea ce priveşte situaţiile cu AMFB şi FRF, acestea nu sunt similare, sunt total diferite. În 2021 s-a solicitat dizolvarea FRF într-un proces care a fost închis, care a fost câştigat de FRF. Asta înseamnă că avem o autoritate de lucru, astfel că FRF nu este şi nu va fi în acest risc de dizolvare. FRF permanent a acţionat în deplină legalitate”, a afirmat Burleanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.