Formaţia Rapid a remizat, sâmbătă, la Bucureşti, scor 0-0, cu echipa Farul Constanţa, în prima etapă a Ligii a II-a.
Oaspeţii au rămas în inferioritate numerică spre final, când a fost eliminat Cruceru (’83).
Tot sâmbătă, ASU Politehnica Timişoara a fost învinsă acasă de CS Mioveni, scor 1-0. Golul a fost marcat de Hergheligiu, în minutul 59.
De la gazde a fost eliminat Mera în minutul 63, iar în minutul 65 a primit cartonaş roşu şi Albăstroiu, de la oaspeţi.
Partidele SCM Gloria Buzău – AFK Csikszereda şi Metaloglobus Bucureşti – FC Petrolul Ploieşti vor avea loc duminică, iar meciul Fotbal Club Argeş – Ripensia Timişoara se va disputa marţi.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.