Toate probele de paratriatlon din cadrul Jocurilor Paralimpice, care trebuiau să aibă loc duminică, la Paris, au fost amânate cu o zi din cauza unei „deteriorări a calităţii apei din Sena” ca urmare a condiţiilor meteorologice, au anunţat organizatorii sâmbătă seara, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele 11 probe din program, care includ înotul în râul parizian ca la Jocurile Olimpice, urmează să se desfăşoare luni, în ciuda faptului că ploaia a revenit în capitala franceză.

„Ultimele analize arată o deteriorare a calităţii apei din Sena ca urmare a precipitaţiilor abundente din ultimele două zile”, se arată într-un comunicat de presă difuzat după o reuniune la care au participat reprezentanţi ai Paris-2024, ai Federaţiei Mondiale de Triatlon şi ai autorităţilor implicate în efectuarea testelor de calitate a apei.

Decizia de a amâna competiţia pentru luni „este condiţionată de respectarea de către viitoarele analize ale apei a pragurilor stabilite de World Triathlon pentru înot”, se adaugă în comunicat.

Organizatorii precizează că prioritatea „este sănătatea sportivilor şi că, în aceste condiţii, probele de para-triatlon nu pot avea loc astăzi”, duminică.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE

Probele paralimpice de paratriatlon, care încep şi se termină pe podul Alexandre-III, erau programate iniţial să se desfăşoare pe parcursul a două zile, pe 1 şi 2 septembrie.

Joi, comitetul de organizare a anunţat că acestea vor fi amânate pentru 1 septembrie din cauza condiţiilor meteorologice. Joi şi vineri dimineaţa au avut loc două sesiuni de antrenament în Sena, înainte ca una să fie anulată sâmbătă, ca măsură de precauţie.

Proba constă în înot pe distanţa de 750 de metri, 20 de kilometri de paraciclism şi o alergare de cinci kilometri.

Calitatea apei din Sena a fost în centrul discuţiilor timp de câteva săptămâni, în timp ce înotul în râul parizian va fi una dintre marile moşteniri ale Jocurilor Olimpice şi Paralimpice.

În timpul Jocurilor, mai multe antrenamente de triatlon şi de înot în ape deschise au fost anulate, iar triatlonul masculin a fost, de asemenea, amânat cu o zi deoarece apa nu era potrivită pentru înot. Acest lucru a fost cauzat de precipitaţiile abundente.

Pentru a da undă verde competiţiilor, autorităţile monitorizează îndeaproape două niveluri de bacterii fecale: E. Coli şi enterococi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.