Elena Tănase, prietena fotbalistului Ianis Hagi, a fost pusă sub acuzare de poliţişti după ce ar fi provocat un accident cu implicarea a patru maşini, în urma căruia o tânără a ajuns la spital, informează The Scottish Sun.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Elena Tănase, în vârstă de 22 de ani, conducea un automobil de lux Porsche, fără asigurare, potrivit sursei citate, care aparţinea mijlocaşului, pe autostrada M8 în Glasgow, când s-a întâmplat accidentul.

O tânără de 19 ani a avut nevoie tratament la spital pentru rănile suferite în urma accidentului.

Poliţia a confirmat că a fost chemată la un accident lângă ieşirea Dumbreck de pe M8.

"În jurul orei 21.00, sâmbătă, 21 august, poliţia a fost chemată la un accident rutier cu patru vehicule pe M8, lângă J23, spre est. O tânără, în vârstă de 19 ani, a suferit răni în urma accidentului şi a trebuit să meargă la spital pentru tratament. O tânără de 22 de ani a fost acuzată în legătură cu presupuse infracţiuni rutiere", a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei Scoţiene.

Ianis Hagi, fiul fostului internaţional Gheorghe Hagi, evoluează la Glasgow Rangers din februarie 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.