Preşedintele Federaţiei Ruse de Patinaj, Aleksandr Gorcihov, primul campion olimpic la dans alături de soţia sa Liudmila Pahomova şi de şapte ori campion mondial, a murit la vârsta de 76 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Gorcihov, o vedetă uriaşă în ţara sa, a fost primul patinator care a fost încoronat campion olimpic la dansul pe gheaţă, alături de soţia sa Liudmila Pahomova, la Jocurile Olimpice de la Innsbruck din 1976.

Din 2010, a condus Federaţia Rusă şi a contribuit foarte mult la dezvoltarea excelenţei patinajului artistic în Rusia.

Împreună cu Ludmila Pahomova, Gorcikov a fost de şapte ori campion mondial şi de şase ori campion european în proba de dans..

„Aleksandr Gorcihov şi-a dat întreaga viaţă patinajului artistic, contribuţia sa la dezvoltarea patinajului rusesc este nepreţuită”, a declarat directorul general Alexandr Kogan pentru agenţia oficială de presă TASS. „Toată familia de patinatori ruşi […] este în doliu alături de familia lui. Este o pierdere uriaşă pentru noi”, a adăugat el, informează lequipe.fr.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.