Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, consideră că arbitrul meciului de fotbal Sepsi – FCU 1948 Craiova a aplicat regulamentele când a decis oprirea definitivă a partidei din cauza scandărilor rasiste şi xenofobe, precizând că a salutat această decizie.
Asztalos Csaba a declarat, luni, pentru News.ro, că Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării aşteaptă să vadă ce decizie vor lua comisiile fotbalistice în acest caz, neexistând vreo plângere la CNCD până în acest moment.
“Deocamdată nu avem nici autosesizare, nici plângere, aşteptăm să vedem ce decid Federaţia şi comisiile de specialitate”, a afirmat Asztalos Csaba.
El a menţionat că a salutat decizia arbitrului de a întrerupe meciul de fotbal.
“Este o premieră, dar a aplicat regulamentele. Am salutat această decizie. Au mai fost meciuri oprite, dar nu definitiv”, a mai declarat preşedintele CNCD.
Meciul Sepsi – FCU 1948 Craiova, a fost întrerupt, duminică, după aproximativ 25 de minute de la start, din cauza scandărilor rasiste şi xenofobe ale suporterilor.
În minutul 25, iniţial arbitrul Andrei Chivulete a cerut să se facă un anunţ la staţia de amplificare, ca avertisment, însă după foarte scurt timp el a oprit meciul şi a trimis echipele la vestiare. După zece minute, jucătorii au revenit pe teren, însă după doar zece secunde partida a fost oprită definitiv de Chivulete.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.