UEFA va anunţa astăzi amânarea Campionatului European pentru 2021, susţine presa spaniolă, care precizează că măsura va fi luată pentru ca toate campionatele să se poată încheia până la 30 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Cadena Cope, o altă opţiune ar fi ca Euro să se dispute în decembrie, însă această posibilitate nu este agreată de multe federaţii.

Evenimentul din această vară ar trebui organizat în 12 oraşe gazdă, în perioada 12 iunie - 12 iulie, inclusiv Bucureşti.

Din cauza pandemiei de coronavirus, campionatele europene au fost suspendate, la fel ca Liga Campionilor şi Liga Europa.

UEFA va organiza marţi o videoconferinţă, în contextul pandemiei COVID-19, la care vor participa toţi preşedinţii celor 55 de federaţii naţionale europene, un reprezentant al sindicatului jucătorilor, FIFPRO, precum şi conducerile European Club Association şi The European Leagues.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.