Echipa engleză Manchester City a învins joi, pe teren propriu, scor 4-2, formaţia Tottenham Hotspur, după ce a fost condusă cu 2-0 la pauză, într-o restanţă din etapa a şaptea Premier League.
Tottenham a făcut o primă repriză excelentă şi a înscris de două ori în ultimele două minute ale primei reprize. Mai întâi a marcat Kulusevski (min. 44), apoi a înscris Emerson Royal (min. 45+2).
City a accelerat în repriza secundă, în startul căruia şi-a sufocat adversarul, şi a egalat tot în decursul a două minute. Julian Alvarez a făcut 1-2 în minutul 51, iar Haaland a pus scorul de 2-2 pe tabelă în minutul 53.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Golul desprinderiii gazdelor a fost înscris în minutul 63, când Riyad Mahrez a profitat de o greşeală a lui Perisic şi l-a învins pe portarul Hugo Lloris cu un şut la colţul scurt. Mahrez a închis tabela în minutul 90 cu un gol marcat după o greşeală a lui Lenglet.
Cu această victorie Manchester City a ajuns la 42 de puncte din 19 meciuri, şi se află pe locul secund în clasament. Tottenham e pe locul 5, cu 33 de puncte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.