FRF prezintă, vineri, pe site-ul oficial, câteva precizări ale preşedintelui CCA, Kyros Vassaras, în urma fazei din minutul 81 al partidei de joi Politehnica Iaşi – Sepsi, din Superligă. “Ne cerem scuze pentru eroarea arbitrului VAR şi a arbitrului asistent VAR în identificarea fundaşului cel mai apropiat de linia porţii. Ambii oficiali de joc au fost înlocuiţi de la viitoarele delegări”, se arată în mesajul lui Vassaras.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„La finalul meciului Politehnica Iaşi – Sepsi, meci restanţă din etapa 7 a Superligii, disputat joi, 19 octombrie, CCA a obţinut imediat toate informaţiile şi a intrat în posesia imaginilor din camera VAR.

Având în vedere faptul că jucătorul aflat în atac are în mod evident intenţia de a juca mingea şi are un duel cu adversarul pentru a intra în posesie şi în baza informaţiilor oferite de VAR, arbitrul meciului, chemat la monitor pentru a verifica intenţia jucătorului de a juca mingea, a interpretat corect faza.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Dar, după verificarea ulterioară a procedurii, după finalul partidei, jucătorul aflat în atac s-a dovedit că se afla, la limită, în joc, cu o distanţă de 10 centimetri până la penultimul apărător.

Ne cerem scuze pentru eroarea arbitrului VAR şi a arbitrului asistent VAR în identificarea fundaşului cel mai apropiat de linia porţii. Ambii oficiali de joc au fost înlocuiţi de la viitoarele delegări.

Arbitrul de centru nu poate fi învinuit întrucât din camera VAR i s-a confirmat faptul că fundaşul în dreptul căruia a fost trasată linia de ofsaid era cel mai apropiat de linia porţii. În urma verificării CCA, acest lucru s-a dovedit a fi incorect”, a precizat şeful CCA, potrivit frf.ro.

Echipa Poli Iaşi a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Sepsi OSK, într-un meci restanţă din etapa a şaptea a Superligii. Sepsi a marcat în minutul 81, prin Debeljuh, dar golul a fost anulat pentru ofsaid, după consultarea VAR, care a durat aproape cinci minute. Victoria a revenit ieşenilor, care s-au impus cu 1-0.

În camera VAR s-au aflat Bogdan Dumitrache şi Marius Marchidanu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.