Clubul Politehnica Iaşi anunţă că noaptea trecută, la revenirea echipei din cantonamentul din Antalya, staful medical a intervenit pentru salvarea unei persoane aflate în şoc hipotermic pe marginea drumului, în apropiere de stadion.
Puţin după miezul nopţii, când mai aveau de parcurs doar câteva sute de metri până la Stadionul Emil Alexandrescu, cei aflaţi în autocarul echipei ieşene au văzut o persoană căzută pe marginea drumului, pe Strada Tăcută. Era acolo şi un echipaj al Poliţiei Locale Iaşi. Imediat, au hotărât să oprească autocarul, relatează Poli Iaşi.
Team-managerul Marius Onofraş, asistentul Andrei Gîdea şi kinetoterapeutul Tudor Creţu au coborât primii. Pentru că persoana abia mai mişca, au acoperit-o cu hainele de pe ei şi au chemat ambulanţa. Până la sosirea medicilor, au încercat să-l menţină conştient pe bărbatul căzut. După câteva minute a ajuns şi echipajul medical care, după dialogul cu reprezentanţii clubului de fotbal şi câteva investigaţii, au transportat persoana în cauză la spital.
Delegaţia Politehnicii Iaşi se întorcea cu autocarul la Iaşi de la Aeroportul Otopeni, unde a sosit din Antalya, după cantonamentul de 10 zile.
“Sperăm că bărbatul este în afara oricărui pericol şi, dacă starea de sănătate îi va permite, îl invităm la meciul oficial de sâmbăta viitoare, din campionat, cu CSC Şelimbăr”, a menţionat FC Politehnica Iaşi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.