Campionul mondial de Formula 1 din 2007, finlandezul Kimi Räikkönen va pilota din nou în Nascar, la echipa Trackhouse Racing.
La 21 august 2022, finlandezul a evoluat deja pe circuitul Watkins Glen din statul New York.
În trei săptămâni, mai exact pe 26 martie, pilotul în vârstă de 43 de ani va conduce din nou Chevrolet Camaro ZL1 nr. 91 pe o pistă pe care o cunoaşte bine, cea din Austin, Texas.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În 2018, fostul pilot Ferrari a câştigat Grand Prix-ul SUA pe acest circuit în faţa lui Max Verstappen şi Lewis Hamilton. Cinci ani mai târziu, va conduce din nou pe această pistă şi pentru a doua oară în Nascar.
„M-am distrat fantastic în Nascar”, a spus Räikkönen. Au fost multe de învăţat într-un timp foarte scurt, dar toată lumea m-a ajutat foarte mult, competiţia a fost o mare provocare. De data aceasta, voi putea alerga pe o pistă care îmi este familiară, aşa că nu va trebui să învăţ atât de multe. Îmi doresc să mă distrez, dar şi să performez cât mai bine", a spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.