Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, s-a declarat "foarte, foarte trist" după ce echipa lui a fost egalată la ultima fază în meciul cu CS Universitatea Craiova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Ce mai pot să zic, dacă al treilea meci la rând suntem egalaţi în ultimul minut? Vă daţi seama care este starea mea şi a jucătorilor. S-au schimbat toate. Într-un campionat nu am făcut niciun egal, acum trei meciuri la rând egal şi egalaţi dramatic, în ultimul minut. Craiova a jucat bine, dacă iei per total a meritat egalul, dar nu aveam voie să luăm aşa gol, nu aveam voie să luăm roşu, au fost prea multe greşeli şi plătim greşelile astea. Era o stare de oboseală, am simţit, sunt jucători care nu s-au antrenat, gen Camora şi Bordeianu, plus că Craiova a început extraordinar repriza a doua, nu am mai făcut presing, nu am mai stat sus şi au calitate foarte bună cei de la Craiova şi au avut ocazii foarte multe. La ora asta nu am ce să reproşez nimănui nimic pentru că sunt prea supărat, e prea la cald, aş vrea să vorbesc altădată despre meciul acesta. Nu am timp să-l văd, eu trebuie să plec acum, pentru că programarea noastră a fost făcută extraordinar. Peste două zile jucăm. Dacă plec cu maşina - s-ar putea să nu plec cu avionul - ajung cu o zi înainte de meci, adică luni. Cum poţi să pui marţi meciul, când noi am terminat meciul duminică? Azi e duminică şi noi jucăm marţi. Mi se pare penibil că suntem programaţi marţi, dar aşa au făcut şi data trecută şi nu am timp să mai vorbesc de meciul acesta. Sunt, foarte, foarte trist, aţi văzut şi voi totul, pentru că e al treilea meci la rând. De aia sunt aşa. Preferam să câştigăm două meicuri şi să pierdem unul, trei egaluri în momentul acesta nu ne ajută la nimic, doar faptul că nu am pierdut, singurul lucru pozitiv, pentru că am jucat împotriva unei echipe foarte, foarte bune şi când iei în ultima secundă gol, chiar în ultima secundă... Poate şi şase minute au fost multe, dar nu are rost să mai discutăm. Sunt convins că a fost un penalti clar la Debeljuh, la 1-0, dar nu mai putem zice nimic când primim gol în minutul 96. Eu nu am ce să-i reproşez lui Haţegan. Sunt foarte multe accidentări în momentul acesta, să vedem ce 11 găsim. Sunt jucători care au rămas acasă cu nişte lovituri şi nu ştiu dacă îi refacem pentru meciul de marţi, care va fi foarte greu, pentru că UTA a câştigat astăzi. Am pierdut puncte, nu viteză. Noi, de jucat, am jucat bine trei meciuri, ţinând cont de adversari, FCSB, Botoşani şi Craiova, noi am jucat bine, dar din păcate nu am câştigat. Mi-e foarte greu să vorbesc de Craiova, cred că antrenorul lor trebuie să vorbească. Cred că obiectivul lor numărul 1 acum este să se califice în play-off şi după aia, la cel lot au şi la ce antrenor au, ar trebui să aibă mai mari pretenţii. Indiferent ce se întâmplă cu banii (n.r. - că ar fi restanţe financiare), nu ar trebui să afecteze jucătorii, pentru că ei şi eu inclusiv vom primi banii sută la sută până la urmă. Asta nu e o scuză pe care ar trebui să o spunem", a declarat Petrescu, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

Formaţia CFR Cluj, liderul Ligii 1, a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 1-1, cu echipa Universitatea Craiova, într-un meci contând pentru etapa a XXIV-a a primului eşalon, în care gazdele au egalat la ultima fază.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

Golul clujenilor a fost marcat de Petrila, în minutul 14. Pentru Craiova a egalat Gustavo, în minutul 90+6.

De la clujeni a fost eliminat Camora, în minutul 84, când a primit al doilea cartonaş galben.

La final a fost eliminat şi Bălgrădean, însă el direct.

CFR Cluj este lider în clasamentul Ligii 1 Casa Pariurilor, cu 60 de puncte. Echipa de pe locul doi, FCSB, are 51 de puncte şi un joc mai puţin (23). Universitatea Craiova este pe 5, cu 36 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.