Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că doi dintre jucătorii săi sunt incerţi pentru meciul din deplasare cu ŢSKA Sofia, din prima etapă a grupelor Ligii Europa. El a precizat că spre deosebire de ŢSKA, CFR Cluj are lotul “foarte subţire”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Deocamdată nu avem nicio problemă de lot, toţi jucătorii sunt valizi. Sunt doar doi jucători incerţi, vedem astăzi. N-are rost să-i spun. În mare echipa o ştiu, dar trebuie să treacă ultimul antrenament şi apoi mă decid sută la sută. Sezonul trecut e sezonul trecut. Între timp noi am pierdut ceva jucători importanţi. Ăsta e marele minus al lui CFR în momentul de faţă. Din păcate campania noastră de achiziţii nu a fost ca aceea a lui ŢSKA, care a luat nouă jucători foarte buni. Lotul nostru este foarte subţire acum. După ce am văzut ŢSKA, cred că au şanse şi ei foarte bune să se califice mai departe. Au venit jucători de la Watford, Lens, Nancy, Bordeaux... Dacă iei jucători buni e clar că ai şi pretenţii”, a spus Petrescu.

Dan Petrescu a menţionat că şi-ar fi dorit ca şi România să aibă mai multe reprezentante în cupele europene: “Din păcate Bulgaria ne-a luat-o înainte, au două echipe în grupele EL, nu ştiu când România va avea iar două echipe. Noi suntem fericiţi şi mândri că reprezentăm România, dar aş fi vrut să fie mai multe echipe. În aceste meciuri nu cred că jucătorii au nevoie de prea multă motivaţie cum în campionat au nevoie”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

El a declarat că şi-ar fi dorit ca şi CFR Cluj să aibă parte de spectatori acasă, aşa cum va fi la Sofia pentru ŢSKA (număr limitat). “Sincer mi-aş fi dorit să avem şi noi la retur spectatori. Avem şi noi nevoie de fani, nu numai cei bulgari să aibă. Nu e corect ca ei să aibă şi noi să nu avem”.

Petrescu este de părere că AS Roma este favorita grupei A. Tehnicianul a precizat că nu ştie capacitatea echipei Young Boys pentru a-şi spune părerea. “Nu-i cunosc deloc pe Young Boys. Normal ar fi ca Roma să fie favorită şi celelalte trei să se bată pentru locul doi”.

Meciul ŢSKA Sofia - CFR Cluj va avea loc joi, de la ora 19.55, în prima etapă a grupei A a Ligii Europa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.