Peter Bonetti, fost portar el echipei Chelsea şi al naţionalei Angliei, a decedat, duminică, la vârsta de 78 de ani.
"Noi, toţi cei de la Chelsea Football Club, suntem întristaţi să anunţăm moartea strălucitului nostru portar Peter Bonetti, care a jucat 729 de partide pentru <Blues>", a precizat clubul londonez.
Înalt de 1,77 de metri, Bonetti era supranumit "pisica", pentru plonjoanele sale acrobatice.
El a făcut parte din lotul naţionalei Angliei, campioană mondială în 1966, dar nu a jucat niciun minut. A strâns doar şapte selecţii la prima reprezentativă, fiind eclipsat de Gordon Banks şi apoi de Peter Shilton.
La Cupa Mondială din Mexic, din 1970, Bonetti i-a luat locul în poartă lui Banks, la meciul cu Germania, din sferturi, pe care Anglia l-a pierdut cu 3-2, după ce a condus cu 2-0. Aceea a fost ultima lui apariţie în poarta naţionalei engleze.
Cu Chelsea, el a cucerit Cupa Ligii în 1965, Cupa Angliei, în 1970 şi Cupa Cupelor, în 1971. Numai Ron Harris a jucat mai multe meciuri la Chlesea ca Bonetti, 795.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.