Peste optzeci de sportivi din 13 ţări, printre care şi Brazilia, Germania, Rusia şi SUA, vor participa la sfârşitul acestei săptămâni la Campionatul Mondial de Bob pe roţi şi Skeleton Starturi, care va avea loc la Piaţeta Cazino din Mamaia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Federaţiei Române de Bob şi Sanie, Sorin Buta, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că la această competiţie participă peste 80 de sportivi din Austria, Brazilia, Croaţia, Cehia, Germania, Liechtenstein, Olanda, Rusia, Slovenia, Elveţia, Suedia, SUA şi România.

”Pista are o lungime de 70 de metri, are o porţiune de lansare de cinci metri după care se intră în cele două celule de cronometraj. În aceşti 50 de metri, sportivii împing bobul, se urcă în bob şi la finalul celor 50 de metri se cronometrează timpul. Campionatul va însemna trei manşe de concurs, la finalul celor trei manşe de concurs se cumulează timpii pentru fiecare echipaj, iar timpul final dă rezultatul”, a afirmat Sorin Buta. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

El a mai spus că deschiderea oficială a competiţiei are loc joi, în Piaţeta Cazino. Vineri, de la ora 18.00, vor începe Campionatul de Skeleton şi Campionatul de Bob 2 masculin, iar sâmbătă, tot de la ora 18.00, vor fi Campionatul de Bob 2 feminin şi Campionatul de Bob 4 masculin.

Preşedintele Federaţiei Române de Bob şi Sanie a mai spus că România va concura cu trei echipaje de bob 2 masculin, cu şase echipaje la skeleton, trei la feminin, trei la masculin şi cu două echipaje de bob 4 masculin.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociaţiei Litoral – Delta Dunării şi al Primăriei Constanţa. De altfel, preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, a declarat în conferinţa de presă cum s-a ajuns ca această competiţie să aibă loc în Mamaia.

“Am convins Federaţia Română de Bob şi Sanie să depunem împreună candidatură pentru a aduce la Mamaia Campionatul Mondial de Bob pe Roţi, după ce am aflat că Monaco a găzduit timp de mai mulţi ani această competiţie. Am considerat că Mamaia a ajuns la nivelul la care poate concura cu Monaco, Germania, Croaţia pentru a găzdui un Campionat Mondial şi am reuşit. Proiectul nostru a învins cu 24 de voturi la 7 în faţă Germaniei”, a afirmat Corina Martin.

Ea a mai spus că a convins Federaţia Internaţională de Bob şi Skeleton să desfăşoare anul viitor, tot în Mamaia, Congresul Internaţional de Sanie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.