LPF doreşte modificarea Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, în sensul de a permite vânzarea şi consumul berii slab alcoolizate în cadrul arenelor sportive.
"Fanii fotbalului românesc sunt o forţă, au foarte multe idei corecte, iar astăzi, în cadrul întâlnirii cu ministrul sportului Eduard Novak, am dezbătut oportunitatea modificării Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. În cadrul discuţiei, am avansat propunerea de a modifica legea în sensul de a permite vânzarea şi consumul berii slab alcoolizate în cadrul arenelor sportive, acest lucru fiind permis în alte ţări europene", a scris secretarul general al LPF, Justin Ştefan, pe Facebook.
În cadrul întâlnirii cu ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, oficialii LPF au discutat şi despre revenirea spectatorilor pe stadioane.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Ne-am întâlnit astăzi cu ministrul Eduard Novak. Ne-a asigurat că avem sprijinul lui pentru deschiderea stadioanelor. Urmează să avem discuţii cu domnii Arafat şi Voiculescu în perioadă imediat următoare, sens în care vom trimite solicitări oficiale către IGSU şi Ministerul Sănătăţii. Le vom demonstra acestor domni că regulile propuse de noi asigură protejarea sănătăţii oamenilor şi, împreună cu liderii de galerii, ne vom asumă respectarea acelor reguli, în caz contrar urmând a acceptă ideea de a se reveni asupra deciziei de deschidere a stadioanelor. Le vom cere să înceteze imediat orice formă de discriminare în raport cu fanii din fotbalul românesc şi să asigure un tratament egal al sportului în raport cu alte activităţi de divertisment precum spectacolele, cinematografele, restaurantele etc. Este inacceptabil că industria sportului să fie tratată diferit în raport cu alte industrii. Familia sportului românesc s-a trezit şi nu va permite nimănui că sportul şi fanii săi să nu fie respectaţi", a precizat Ştefan.
În urmă cu câţiva ani, UEFA a renunţat la interdicţia de vânzare a berii la meciurile care se dispută sub egida sa, însă comercializarea acestei băuturi pe stadione se poate face numai cu acordul autorităţilor din fiecare ţară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.