Paula Ungureanu, unul dintre cei mai buni portari pe care i-a avut România, a hotărât să plece de la CSM Bucureşti, a anunţat clubul bucureştean.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Handbalista este decisă să se îndrepte către un nou proiect, iar la finalul sezonului în curs va spune ”adio” echipei campioane, însă va rămâne ”tigroaică” în iniminile tuturor", scrie CSM Bucureşti.

”Paula, sperăm că momentele pe care le-ai trăi alături de ”tigroaice” au fost unice şi ai simţit din plin entuziasmul şi căldura oamenilor din jurul tău! Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut în aceşti trei ani şi te asigurăm că paradele tale incredibile nu vor fi uitate prea curând. Îţi urăm succes în noul proiect şi suntem siguri că vei reuşi tot ceea ce ţi-ai propus să faci, aşa cum îî stă bine unei mari campioane, indiferent de domeniul ales!” – mesajul Clubului Sportiv Municipal din Bucureşti pentru Paula Ungureanu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Se încheie o etapă frumoasă a carierei mele, de care sunt foarte mândră. Am decis că este momentul să mă îndrept către un alt proiect, însă, cum este şi firesc, CSM Bucureşti va rămâne parte din inima mea. Vreau să le mulţumesc tuturor oamenilor cu care am lucrat aici şi fanilor echipei pentru că ne-au făcut mereu să simţim că sunt plusul de care orice formaţie are nevoie!” – Paula Ungureanu, portar CSM Bucureşti.

Din 2016, de când a venit la CSM, Paula Ungureanu a cucerit de două ori titlul în ”Liga Florilor” (2017, 2018), are două Cupe ale României (2017, 2018) şi Supercupa României (2017).

Paula şi-a mai trecut în palmares şi două medalii de bronz în cea mai tare competiţie intercluburi de pe continent, Liga Campionilor (sezoanele 2016-2017 şi 2017-2018).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.