Primul tur de calificare al UEFA Women’s Champions League 2022-2023 va avea loc în perioada 18-21 august, la aceste jocuri forul continental delegând şi patru arbitre din România, informează frf.ro.
Astfel, Alina Peşu şi Mihaela Ţepusă vor fi prezente la jocurile din cadrul grupei 2, care vor avea loc în Grecia, în staţiunea Katerini, pe stadionul municipal din localitate.
Joi, aici vor avea loc meciurile PAOK Salonic (Grecia) – Swansea City (Ţara Galilor) şi Ferencvaros TC Budapesta (Ungaria) – Rangers LFC (Scoţia), urmând ca învingătoarele şi învinsele să joace între ele trei zile mai târziu.
Alte două arbitre din ţara noastră, Ana Maria Terteleac şi Daniela Constantinescu, au fost delegate de către UEFA să oficieze la grupa a şasea, de la Torino, unde în semifinale vor avea loc jocurile Juventus Torino (Italia) – Racing Union (Luxemburg) şi Flora Tallin (Estonia) – Qiryat Gat (Israel), învinsele şi învingătoarele jucând şi aici între ele.
Şi România va gazdui o grupă de calificare, a şaptea, la Cluj Napoca, aici având loc meciurile SFK 2000 Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina) – Birkirkara (Malta) şi Universitatea Olimpia Cluj – Glentoran (Irlanda de Nord).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.