Jucătorul Răzvan Patriche a declarat, sâmbătă seară, că Dinamo a câştigat un punct în deplasare cu Rapid, subliniind că echipa antrenată de Flavius Stoican este în creştere. El a subliniat că este bine, după ce a fost lovit de o petardă şi a subliniat că spectacolul galeriilor a fost foarte frumos.
"Un meci frumos, cu ocazii de poartă, un punct câştigat în deplasare. Nu ştiu dacă i-am surprins cu ceva dacă nu am reuşit să câştigăm. A sărit o petardă din pământ, dar sunt ok. Dinamo este în creştere, avem un lot bun, sper să aducem cât mai multe puncte până la final. Nu am simţit că am jucat în deplasare, au fost două galerii superbe, pentru astfel de meciuri se joacă fotbal", a declarat Patriche la posturile TV care transmit meciurile din Liga 1.
Formaţia FC Rapid a remizat, sâmbătă seară, scor 1-1 (1-1), cu echipa Dinamo, într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii 1 Casa Pariurilor.
Au marcat: Jakub Vojtus ’23 / Cosmin Matei ‘20
În clasament, Rapid este pe locul 9, cu 37 de puncte, iar Dinamo pe 14, cu 17 puncte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.