Antrenorul Marinos Ouzounidis a declarat că echipa sa, Universitatea Craiova, a jucat mai bine în zece fotbalişti în meciul cu FCSB, după eliminarea lui Bogdan Vătăjelu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Este doar o vcitorie, ne-am dorit să câştigăm înaintea meciului, ştiam că va fi dificil, jucam împotriva unei echipe foarte bune, au fost pe primul loc până acum. În prima repriză nu am jucat foarte bine, am fost mai nervoşi decât în mod normal, chiar le-am spus la pauză să se relaxeze un pic, pentru că FCSB nu e mai bună ca noi. În repriza a doua am fost mai buni. Poate părea ciudat, dar când am jucat în zece a fost mai bine pentru noi, pentru că în prima repriză am pierdut mingi în situaţii periculoase şi FCSB a reuşit atacuri rapide, sunt o echipă foarte rapidă. În repriza a doua, am fost mai compacţi, am fost în spatele mingii şi asta ne-a dat oportunitatea de a ataca pe spaţii deschise, ceea ce a fost mai bine pentru noi. Până la urmă, am câştigat doar trei puncte. (n.r. - despre cum a pregătit defensiv meciul) Ăsta este secretul nostru. Le-am spus jucătorilor să-şi facă jocul lor, am încercat să schimbăm ceva tactic şi din punct de vedere psihic, să fim mai încrezători, să credem mai mult, dar, aşa cum am spus şi cu CFR, aştept un fotbal mai bun de la echipa mea. Ştiu că poate să joace mai bine. (n.r. - despre titlu). Mai avem multe meciuri de jucat, avem următorul foarte, foarte dificil cu Academica, trebuie să fim concentraţi mai mult decât la aceste două victorii. Poate acesta este cel mai dificil meci dacă ne pierdem concentrarea. Mai sunt multe meciuri ca să ne gândim la alte locuri. Acum suntem pe locul 3, mai aproape de celelalte echipe, dar mai avem de câştigat multe meciuri. (n.r. - despre eliminarea lui Vătăjelu) În astfel de meciuri eşti mai agresiv decât în mod normal. Se poate întâmpla. Vătăjelu este un jucător experimentat, dar poate face greşeli, toţi facem, luăm decizii greşite în timpul meciului, se poate întâmpla. Dar ne-a dat mai multă încredere. Pare ciudat, dar în zece jucători am profitat mai mult de spaţii. Cu toată această situaţie legată de Covid este greu pentru jucători să evolueze din trei în trei zile, este ceva la care ar trebui să se gândească federaţia, nu ştiu ce poate face, dar majoritatea echipelor nu apucă să se pregătească aşa cum trebuie. Este de necrezut să joci duminică, la 21.00! Toţi avem familii, avem copii, toţi vrem să fim cu familiile, dar nimeni nu se gândeşte la asta", a declarat Ouzounidis, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I

Formaţia Universitatea Craiova a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa FCSB, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Ligii I.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Golurile au fost marcate de Cicâldău ’38 şi Nistor ’63.

Echipa Universitatea Craiova a jucat în inferioritate numerică din minutul 54, când a fost eliminat Bogdan Vătăjelu după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Clasament: 1. CFR Cluj – 41 de puncte, 2. FCSB – 39 de puncte, 3. Universitatea Craiova – 37 de puncte, 4. Sepsi – 30 de puncte, 5. FC Botoşani – 25 de puncte, 6. Academica Clinceni – 22 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.