Sportivii români care vor participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro au fost primiţi, joi seară, de preşedintele Klaus Iohannis, într-o ceremonie festivă care a avut loc pe platoul Palatului Cotroceni, în aer liber, şi în cadrul căreia s-a predat drapelul României celei care va fi port-drapelul ţării noastre în Brazilia, gimnasta Cătălina Ponor.
La ceremonie au fost prezente mai multe oficialităţi din sport, în frunte cu ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, care au venit să îi susţină pe cei 105 sportivi care vor reprezenta ţara noastră la Jocurile Olimpice din Brazilia.
”Ne înfăţişăm în faţa dumneavoastră cu sufletul deschis, gata pentru a primi misiunea onorantă de a reprezenta tricolorul la cea mai înaltă competiţie sportivă a lumii, Jocurile Olimpice. Avem deja cu toţi experienţa de a fi promotorul ţării, la nivel internaţional, însă participarea la evenimentul de la Rio de Janeiro este o treaptă măreaţă în evoluţia fiecărui sportiv, cât şi în istoria naţiunii noatre”, a declarat preşedintele Comitetului Olimpic Român, Alin Petrache, în cadrul evenimentului solemn de la Palatul Cotroceni.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Acesta a vorbit despre sacrificiile zilnice pe care le implică performanţa sportivă. ”Jocurile Olimpice din Brazilia sunt o provocare şi încununează toate aceste eforturi, care înainte de toate trebuie să ne unească pe noi, românii”, a adăugat Petrache.
El a mai afirmat că sportivii români poartă în ei o ”naţie întreagă” şi evoluează cu gândul la ea, toţi cei de acasă fiind motorul perormanţelor lor.
”Vă mulţumim tuturor că ne sunteţi alături. Rugaţi-vă să ne amintiţi în speranţele voastre, îndreptate către cel care ne veghează pe toţi. Aceste energii pozitive vor fi stânca pe care ne refugiem, fie pentru bucuria prea mare, fie pentru o repliere necesară. Avem nevoie de voi mereu, însă acum, mai mult ca niciodată”, a mai declarat preşedintele COSR.
Alin Petrache a mai spus că sportivii români pleacă la Jocurile Olimpice din Brazilia ”pentru a demonstra lumii că România contează şi că valorile româneşti autentice se păstrează şi se transmit nealterate generaţiilor viitoare, dincolo de graniţele unui popor mândru, dârz, victorios de-a lungul vremurilor”.
Preşedintele Comitetului Olimpic Român a menţionat şi susţinerea pentru plecarea sportivilor la Jocurile Olimpice venită din partea instituţiilor statului român, dar şi a unor parteneri de încredere, toate acestea ”coroborate cu talentul nativ al unor sportivi minunaţi”.
”Vouă tuturor vă suntem recunoscători că aţi descoperit în noi ceea ce ne face să reprezentăm România la cel mai înalt nivel. Acest rol este o onoare şi impune o conduită deosebită şi obligă la rezultate pe măsură. Nu vom face însă promisiuni, angajamentele noastre au fost asumate acum multă vreme. Se regăsesc în gândurile noaste şi se vor materializa în evoluţiile noastre”, a mai afirmat Petrache.
El a spus că ceea ce trebuie arătat este că drumul sportivilor români nu trebuie judecat doar în raport cu aceste performanţe. ”El nu se va opri după Rio de Janeiro, ci va valorifica această experienţă pentru o evoluţie constantă a sportului românesc”, a adăugat Alina Petrache.
Preşedintele COSR i-a spus preşedintelui României că ”amintirea zilei de astăzi îi va motiva în momentele de cumpănă”. ”Sperăm să ne reîntâlnim mândri de performanţele României”, a afirmat Alin Petrache în finalul discursului.
Ceremonia de la Palatul Cotroceni a cuprins şi cîteva momente simbolice. A avut loc înmânarea drapelului României echipei olimpice, portdrapelul fiind gimnasta Cătălina Ponor.
De asemenea, s-a intonat jurământul sportivilor, de către judoka Andreea Chiţu, şi cel al antrenorilor, de către Mircea Roman, care reprezintă canotajul. Marius Florea, secretarul general al Federaţiei de Scrimă, a depus jurământul din partea arbitrilor. Momentul a prilejuit şi o binecuvântare a echipei olimpice a României, de către episcopul Varlaam Ploieşteanu.
După încheietea ceremoniei oficiale, şeful statului a făcut fotografii cu sportivii români şi le-a transmis că îi aşteaptă acasă, după competiţie.
Întrebaţi de jurnalişti dacă nu au temeri legate de virusul Zika, sportivii au spus că sunt mai preocupaţi de performanţe decât de pericole colaterale, însă au luat măsuri suplimentare de protecţie împotriva înţepăturilor de ţânţari.
Sportivii au rămas pe platoul Palatului Cotroceni, unde au fost serviţi cu suc şi şampanie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.