Faruk Koca, fostul preşedinte al clubului turc de fotbal Ankaragucu, care a fost arestat pentru lovirea unui arbitru în timpul unui meci din Superliga turcă, a fost eliberat miercuri, pe cauţiune, a anunţat agenţia turcă de presă Anadolu.
Faruk Koca l-a atacat pe arbitrul Halil Umut Meler la 11 decembrie, după fluierul de final al meciului dintre Ankaragucu şi Rizespor. Koca l-a lovit pe arbitru, acesta căzând la pământ, unde a mai fost lovit de alte două persoane. Meler a fost internat ulterior, având o rană la faţă. Faruk Koca, care a şi demisionat din funcţia de preşedinte al clubului turc de primă ligă Ankaragucu, a fost arestat a doua zi după evenimente, pentru „rănirea intenţionată a unei persoane într-un mod care ar provoca o fractură osoasă pe terenul de sport”, „ameninţare” şi „încălcarea Legii privind prevenirea violenţei şi a tulburărilor în sport”. Cum avocaţii omului de afaceri turc s-au opus arestării, Înalta Curte Penală din Ankara a evaluat obiecţia şi a decis ca Faruk Koca să fie eliberat sub control judiciar.
Instanţa a decis că prima şedinţă de judecată a dosarului va avea loc pe 9 ianuarie 2024.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Federaţia Turcă de Fotbal a suspendat toate meciurile din ligă timp de o săptămână, ca răspuns la incident, şi a impus o interdicţie permanentă lui Koca.
Clubul Ankaragucu a fost amendat cu 2 milioane de lire (69.000 de dolari) şi trebuie să joace cinci meciuri de pe teren propriu fără suporteri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.