Tenismenul Novak Djokovici a postat, duminică, un mesaj pe reţelele de socializare, prin care le cere oamenilor aflaţi în această perioadă în autoizolare la domiciliu să gândească pozitiv şi să se bucure de timpul petrecut cu cei dragi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Djokovici a precizat că ar trebui ca oamenii să nu iasă pe străzi şi în acest mod să îi ajute pe medici să se ocupe de cei infectaţi.

“Mă rog pentru sănătatea şi vindecarea nvoastră. Fie ca Dumnezeu să vindece orice boală pe care o aveţi, fizică, psihică sau spirituală. Fie ca el să vă dea sănătate, energie şi bucurie astăzi. Vremuri dure pentru toţi. Vă transmit susţinere şi rugăciuni. Vă rog, staţi în casă în carantină şi ajutaţi personalul medical din prima linie să îi ajute pe toţi cei infectaţi şi care au nevoie de ajutor. Să nu îi împovărăm în aceste vremuri critice mai mult decât sunt deja. Este totul legat de perspectivă. Trăim o viaţă modernă şi rapidă. Suntem permanent în mişcare. Rareori ne oprim şi ne contemplăm existenţa. Am devenit dependenţi de această idee că trebuie mereu să fim altundeva şi să facem ceva productiv. Eu sunt adeptul faptului de a fi productiv şi proactiv, dar în armonie şi cu înţelegerea esenţei noastre. Nu putem fi sănătoşi dacă lumea noastră nu este sănătoasă. Acesta este momentul ca noi toţi să fim uniţi. Să încercăm cu adevărat să petrecem timp de calitate cu familiile noastre, acasă, să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Să încercăm să râdem, să iubim şi să dedicăm timp muncii pentru interiorul nostru. Să ne rugăm, să medităm, să mâncăm sănătos, să ascultăm muzică, să cântăm, să dansăm, să citim, să scriem, să facem exerciţii fizice, să dormim bine, să ne antrenăm creierul să gândească pozitiv… Aceasta este o oportunitate foarte bună ca să facem asta”, a notat Djokovici.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.