Australianca Asheligh Barty, locul I WTA, s-a retras de la turneul de categorie Premier de la Eastbourne, din cauza unei accidentări la braţul drept, informează WTA.
Barty era pe partea de tablou a Simonei Halep, locul 7 WTA, pe care o putea întâlni în semifinale. Sportiva australiană a dat asigurări că participarea ei la Wimbledon, al treilea grand slam al anului, nu este în pericol.
Ashleigh Barty a câştigat, duminică, turneul de la Birmingham, după ce a învins-o în finală pe germana Julia Goerges, numărul 19 WTA, cu scorul de 6-3, 7-5, într-o oră şi 28 de minute.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urma acestui succes, Barty a devansat-o în ierarhia mondială pe japoneza Naomi Osaka, care era lider din ianuarie. Australianca a devenit, astfel, a XXVII-a jucătoare numărul 1 mondial.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.