Mijlocaşul Universităţii Craiova, Dan Nistor, a declarat, sâmbătă, că ar fi meritat să fie jucătorul finalei Cupei României, premiu care a mers la Valentin Gheorghe de la Astra.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Meritam victoria în primele 90 de minute, am dominat jocul. Din păcate ne-am relaxat puţin, dar e bine că ne-am revenit şi am câştigat. Ştiam că Astra are echipă bună, îmi pare rău că au retrogradat, am mulţi prieteni acolo. Băiatul meu mi-a spus că dacă nu marchez, nu mai am ce căuta acasă, aşa că la asta m-am gândit înainte de a şuta. Cred că meritam să fiu omul meciului, am dat un gol şi două pase de gol, poate trebuia să dau două goluri şi două pase de gol. Asta e, aşa au decis oamenii, premiul a mers la altcineva. Parcă întineresc, am 33 de ani, sunt ca vinul, mă bucur că pot alerga şi pot ajuta echipa. Va fi frumos că în Craiova sunt două echipe, una care a promovat şi alta care a câştigat Cupa", a declarat Nistor la Digisport.

CS Universitatea Craiova a câştigat Cupa României, după ce a învins, sâmbătă, la Ploieşti, cu scorul de 3-2 (1-1, 1-1), echipa Astra Giurgiu, după prelungiri. Oltenii au fost conduşi cu 2-1 în prelungiri, dar au reuşit să întoarcă scorul. Antrerior, CS Universitatea Craiova a cucerit trofeul în 2018.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Au marcat: Găman '17 (p), Boe-Kane '90+3 / A. Ivan '14, Nistor '99, Screciu '113.



 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.