Nicola Adams, prima campioană olimpică la box, la Londra în 2012, a aunţat că se retrage din activitate teamă că şi-ar putea pierde vederea.
Într-o scrisoare adresată publicaţiei Yorkshire Evening Post, sportiva de 37 de ani a explicat că a decis să se retragă după ce medicii i-au spus că dacă va continua să boxeze va avea mari probleme cu vederea.
"Mi s-a spus că orice nouă lovitură la ochi va duce la daune ireparabile şi la pierderea vederii mele. A fost greu să mă retrag, da, mă simt norocoasă şi mândră de parcursul meu în acest sport", a declarat Adams.
Nicola Adams a devenit prima campioană olimpică din boxul feminin în 2012 la Londra, repetând performanţa şi în 2016 la Rio de Janeiro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.