Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă, marţi, de reprezentativa Suediei, cu scorul de 34-22 (14-9), în al doilea meci din grupa principală II, la Campionatul Mondial din Japonia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tricolorele vor juca ultimul meci din grupa principală cu Japonia, miercuri (ora 11.00).

Primele două clasate în fiecare grupă principală vor juca apoi, încrucişat, semifinalele, în 13 decembrie, iar tot atunci se vor juca şi meciurile pentru clasarea finală pe locul 5 şi pe locul 7.

Finalele pentru medalii sunt programate în 15 decembrie.

Rezultatele tricolorelor de până acum sunt: 16-31 cu Spania, 29-24 cu Senegal, 22-20 cu Kazahstan, 26-27 cu Muntenegru, 28-27 cu Ungaria şi 18-27cu Rusia.

Campionatul Mondial din 2019, a 24-a ediţie, reprezintă şi criteriu de calificare la Jocurile Olimpice din 2020, care se vor desfăşura tot în Japonia. Doar medalia cu aur la CM va ajunge direct la Jocurile Olimpice. La ultima ediţie a CM, România s-a clasat pe locul 10, iar medalia de aur a revenit Franţei.

În 2019, reprezentativa tricoloră şi-a propus o clasare în primele opt locuri, care i-ar permite accederea la turneele preolimpice.

România este singura naţiune care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial şi are în palmares trei titluri, unul la handbal în şapte (1962) şi două la handbal în 11 (1956 şi 1960), două medalii de argint (1973 şi 2005), precum şi una de bronz (2015).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.