Naţionala de baschet masculin se pregăteşte, de miercuri, la BT Arena din Cluj-Napoca, cu 16 jucători, din care doi de la cluburi din străinătate, pentru partida cu campioana mondială en-titre, Spania, din 20 februarie, şi cea cu Israel, din 24. În lot se află şi al doilea american naturalizat, Kristopher Richard, coechipier cu Giordan Watson, la CSM Oradea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Antrenorul naţionalei, Tudor Costescu, a convocat 16 jucători, din care 14 sunt de la cluburi din ţară, iar Emanuel Căţe vine de la UCAM Murcia, în timp ce Alexandru Olah de la Leche Rio Breogan, ambele echipe în Spania.

Tricolorii pregătesc cele două partide din preliminariile CE2021, în 20 februarie, la BT Arena, cu campioana mondială Spania, respectiv în 24 februarie, în deplasare, cu Israel, ambele contând pentru grupa A.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Din această grupă mai face parte şi Polonia.

Biletele pentru partida cu Spania s-au pus deja în vânzare, iar organizatorii se aşteaptă la o mare afluenţă de public, fiind vorba de calibrul adversarei.

Spania are programată reunirea în 17 februarie, iar două zile mai târziu va face deplasarea la Cluj-Napoca. Din lotul anunţat de Sergio Scariolo nu fac parte însă jucătorii din NBA şi Euroligă, iar între cei convocaţi pentru meciul cu România se află doar doi jucători din cei care au cucerit medalia mondială de aur, adică Javier Beiran şi Xavi Rabaseda, ambii de la Herbalife Gran Canaria.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.