Fosta handbalistă Narcisa Lecuşanu candidează pentru un nou mandat de membru al Comitetului Executiv al federaţiei internaţionale (IHF).
"În curând, voi merge la Basel pentru Congresul IHF. Acolo, pe 6-7 noiembrie 2021, familia handbalului mondial îşi va alege reprezentanţii pentru următorii 4 ani. Din păcate, pandemia nu ne permite întâlnirea fizică cu toţi membrii Federaţiilor Naţionale, însă ne adaptam şi de aceasta data, aşa cum am reuşit în ultimul an şi jumătate. La fel că în 2017, numele Narcisa Lecuşanu apare din nou pe lista candidaţilor pentru Comitetul Executiv IHF. Timp de 4 ani, am fost membru în Comitetul Executiv. patru ani în care am condus, alaturi de o echipa extraordinară, Federaţia Internaţională de Handbal, sub conducerea preşedintelui dr. Hassan Moustafa. Patru ani plini de experienţă, de muncă frumoasă şi presarăţi cu provocări, în contextul unei pandemii care a schimbat totul, dar nu şi dorinţa profesioniştilor de a face performanţă. Îmi doresc din suflet să fiu realeasa pentru că am experienţă şi pot contribui la dezvoltarea proiectelor măreţe ce vor urma. În cursa pentru cele doua locuri de membru al Comitetului Executiv IHF sunt 7 persoane, o concurenţă acerbă, mai mare decât acum 4 ani, însă asta nu poate decât să mă bucure. Întotdeauna mi-a plăcut competiţia şi nu mă voi da la o parte niciodată, atâta timp cât voi considera că am posibilitatea să contribui la dezvoltarea handbalului mondial. Vă rog să fiţi alaturi de mine!", a scris Lecuşanu pe Facebook.
Narcisa Lecuşanu (45 de ani) a fost aleasă, în 11 noiembrie 2017, pentur prima dată în funcţia de membru al Comitetului Executiv al IHF, la alegerile generale ale forului.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În 14 februarie 2018, ea a candidat şi la funcţia de preşedinte al FR Handbal, dar a pierdut în turul al doilea, la numai un vot, în faţa actualului preşedinte Alexandru Dedu.
Lecuşanu a făcut parte din echipa naţională de handbal a României care a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial din 2005, iar la nivel de club a cucerit Cupa EHF (2007) şi a jucat o finală de Liga Campionilor (2010) cu echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea. De-a lungul carierei a mai evoluat la echipe din Macedonia, Germania şi Danemarca.
După încheierea carierei de jucătoare a fost numită director tehnic al naţionalei României, în 2011, iar apoi a intrat în structurile EHF (membru în Comitetul Executiv şi preşedinte Comisia Feminină) şi ale IHF (membru Comisia de Metodică, preşedinte Comisia Feminină), ocupând în paralel şi funcţia de vicepreşedinte al FR Handbal, la care a renunţat când a fost numită secretar de stat în MTS. Activitatea de aproape un an la MTS a încheiat-o în ianuarie 2017.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.