Directorul general al FC Dinamo, Adrian Mutu, a declarat că tehnicianul Cosmin Contra este cea mai bună alegere pentru postul de selecţioner şi că se bucură pentru el. Mutu a precizat că de luni Contra nu va mai conduce antrenamentele echipei Dinamo şi că Vasile Miriuţă şi Claudiu Niculescu sunt variantele din ţară pentru postul de tehnician.
"Ne bucurăm că Dinamo a putut să dea după mulţi ani un selecţioner la echipa naţională. Sunt foarte bucuros pentru Cosmin şi i-am şi spus-o. Domnul Burleanu a luat cea mai bună decizie, din toată inima o spun. E cel mai potrivit pentru echipa naţională să vedeţi că cu el, cu motivaţia pe care o are,cu dorinţă, va incita şi lume în tribune. Sper să ne redresăm după o campanie dezastruoasă", a spus Mutu la Digi Sport.
În ceea ce priveşte succesorul lui Contra la Dinamo, Mutu a spus că el şi ceilalţi conducători ai clubului vor discuta de luni pentru a alege cel mai potrivit antrenor. Claudiu Niculescu de la FC Voluntari şi Vasile Miriuţă de la Concordia Chiajna sunt în vederile conducătorilor FC Dinamo, care au şi variante din afara ţării.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Mutu a mai spus că antrenamentele următoare ale echipei Dinamo vor fi conduse de secundul lui Contra, Ionel Gane, şi de preparatorul fizic Javi Reyes. "E normal aşa, treaba lui la Dinamo s-a încheiat deja", a adăugat fostul fotbalist.
El nus-a declarat îngrijorat de faptul că Dinamo rămâne fără antrenor în săptămâna derbiului cu FCSB (etapa a XII-a, 24 septembrie): "Avem antrenori deocamdată. Jerry Gane e foarte capabil. Între timp vom discuta şi vom vedea ce antrenor vom pune în caz că Cosmin va pleca".
FC Dinamo a anunţat că tehnicianul Cosmin Contra, care a ajuns duminică la un acord de principiu cu FRF pentru preluarea postului de selecţioner, va susţine o conferinţă de presă, luni, la ora 12.30.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.