Antrenorul Gheorghe Mulţescu a declarat că se pune la dispoziţia conducerii clubului Dinamo, după ce echipa sa a fost învinsă, scor 1-3, pe teren propriu, în meciul cu Academica Clinceni.
"N-aţi văzut? în fotbal, astăzi, se petrec lucruri foarte ciudate şi foarte neobişnuite. Trei lovituri libere, trei faze fixe, trei goluri. Să începi meciul de la 0-3, nu cred că e fericit. Şi în faţa unei echipe foarte mobile, motivată, care joacă de mult timp împreună. Din păcate, am avut pe lângă cele trei absenţe de data trecută, într-un joc foarte bun, de mare luptă, am mai apărut şi acest 3-0 în câteva minute. Lucrurile au erodat şi mai mult încrederea jucătorilor şi luciditatea. Fiecare a vut să salveze rezultatul şi au pierdut multe mingi. Am încercat la pauză să mai aşezăm lucrurile, am ieşit bine, am condus jocul, am avut ocazie cu poarta goală şi Moldoveanu a ratat. La 3-2, era altceva, cu entuziasm, cu echipa care vine din urmă... Dar, din păcate, acel 3-0 de la început, a contat foarte mult. Nu se termină campionatul imediat, mai sunt etape de jucat, nu anticipăm. Sunt şanse bune ca echipa să se salveze. Eu mă pun la dispoziţia conducerii, pentru că nu mai am putere să mai continui. Să văd ce vor. De mâine, de poimâine. Pe lângă faptul că am primit trei goluri foarte ciudate, din cornere, după aceea lucrurile nu au stat cum trebuie. Foarte puţin am mai redresat. Trăiesc o situaţie... Nu-mi găsesc cuvintele. Parcă nu mă mai simt util, poate nu am făcut ce trebuia să fac, poate trebuia să fac mai mult, cu toate că m-am confruntat cu multe situaţii de-a lungul carierei, acum e foarte ciudat, e foarte greu... Aveam alte speranţe după meciul de la Cluj, dar când pierzi un meci, la modul cum l-am pierdut, adică nedrept, şi cu lotul scăzut numeric, neavând cu cine să-i înlocuiesc şi să pierzi de maniera asta. (n.r. - dacă este dezamăgit de unii jucători) Bineînţeles, de câţiva sunt foarte dezamăgit, de aceea am făcut schimbări la pauză, lucrurile s-au mai aşezat tactic şi fizic, numai că dacă nu ai execuţii, nu ai ce să faci. Nu vreau să dau vina pe jucători, aşa că primul care se pune la dispoziţia conducerii sunt eu. Meciul pierdut la Cluj a contat foarte mult în economia situaţiei. Nu mai e timp să pierzi, fiecare punct e important, toate echipele sunt puternice, s-au întărit în ultima perioadă, au arătat destul de bine. Noi... Am văzut şi ostilitatea arbitrilor faţă de noi, am văzut cu câtă răutate au dat nişte decizii. Poate e cineva mai pregătit, mai inspirat. Mă pun la dispoziţia conducerii, nu îmi dau demisia. Poate nu văd eu cum trebuie. Nu vreau să dau bir cu fugiţii, dar e foarte greu", a declarat Mulţescu la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.
Mulţescu a comentat astfel o înregistrare video apărută, vineri, în care mai mulţi jucători petrec cu manele la ziua de naştere a fundaşului Ricardo Grigore, fără respectarea măsurilor de distanţare: 'Sunt şi acte de indisciplină care sunt în neregulă pentru un club. Şi cu două zile înaintea unui meci. Ce să mai spun? Nu am ştiut, astăzi am aflat, după meci. Sunt câteva lucruri care nu sunt în regulă şi atunci le analizăm şi luăm cea mai bună hotărâre în beneficiul clubului. E un moment greu, dar mai e timp să se mai îndrepte. Cu cineva mai competent. Nu are nicio legătură cu Mircea Rednic. Am acceptat această situaţie în care am preluat echipa şi poate m-am supraevaluat că pot. E foarte greu..."
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Academica Clinceni s-a calificat în play-off-Ligii I după ce a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (3-0), pe Dinamo, în etapa a XXX-a, ultima a sezonului regulat.
Au marcat: R. Grigore '73 / Rusescu '4, Cordea '11, Moulin '17.
Ilfovenii au terminat sezonul regulat pe locul 5, iar Dinamo, care va evolua în play-out, este în pericol să termine pe loc retrogradabil.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.