Reprezentanţii CFR au declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că modernizarea căii ferate pe traseul Gara de Nord – Aeroportul Otopeni va costa 584 de milioane de lei, iar racordul de 2,95 kilometri de la calea ferată existentă până la Terminalul Sosiri va fi construit pe 42 de piloni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Modernizarea căii ferate ar urma să servească într-o primă fază pentru transportul suporterilor echipelor participante la EURO 2020 până în Bucureşti.

Conform planului prezentat, lucrările ar urma să fie finalizate într-un an şi două luni de la proiectare, care este prognozată pentru luna aprilie a acestui an.   

"Soluţia cu viaduct asigură menţinerea acceselor în zonele construite şi traversarea canalelor ANIF existente, care au rolul de preluare a apelor în caz de inundaţii. Această soluţie are un impact mic asupra mediului înconjurător şi permite o flexibilitate mai mare pentru dezvoltările urbane viitoare din zonă. Pe suprastructură s-au prevăzut trotuare de serviciu şi panouri fonoabsorbante", se arată în proiectul CFR.

În acelaşi timp CFR are un alt obiectiv de investiţii, ”Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti” pentru a asigura creşterea de capacitate necesară circulaţiei trenurilor.

Lucrările vor fi realizate din fonduri de la Bugetul de stat, pe durata a 18 luni şi jumătate. Traseul are o lungime de 7,9 kilometri iar valoarea estimată a investiţiei este de 82.624.505 lei cu TVA.

CFR a alcătuit şi o listă a proprietarilor/deţinătorilor imobilelor de pe traseul liniei ferate, care urmează a fi despăgubiţi şi cuprinde un număr total 64 terenuri în suprafaţă totală de 75.644,00 metri pătraţi, 2 imobile clădiri anexe în suprafaţă de 35 metri pătraţi, 11 construcţii împrejmuiri în lungime de 586 metri liniari. Valoarea totală aferentă despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată este de 6.945.256,81 lei.

Consilierul onorific al premierului, Gheorghe Popescu, a declarat în cadrul conferinţei de presă organizate la sediul Guvernului că modernizarea liniei de cale ferată între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni nu este prevăzută printre cele 20 de garanţii oferite de Guvern atunci când a solicitat UEFA organizarea EURO 2020. “Referitor la calea ferată este un obiectiv mai vechi şi acest proiect a stat din 2008 până în 2018 undeva în sertar. Noi va trebui să profităm de acest proiect pentru a ticlui încă un obiectiv. Însă în acest manual prezentat la UEFA în 2014 nu este prevăzută calea ferată. Au fost prevăzute însă alte obiective pe care din păcate nu le am putut îndeplini deoarece ne-am apucat de lucru foarte târziu. Din 2014 până în 2017 nu s-a întâmplat nimic. În 2017 a luat naştere comitetul interministerial de organizare a EURO 2020 şi a avut o unică întâlnire până la venirea mea. După aceea a avut loc opt şedinţe ale comitetului interministerial şi am avut 83 de întâlniri pe baza acestui proiect deci s-a muncit, dar din păcate ne-am apucat târziu. Facem în continuare tot ce se poate astfel încât acest proiect să fie organizat cu succes şi eu sunt convins că aşa va fi”, a declarat Popescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.