Selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat, duminică, după ce România a ratat calificarea la Cupa Mondială, că nu va mai conduce echipa naţională.
"Este un eşec această campanie pentru mine, că nu nu am reuşit să terminăm pe locul 2. Este ultima conferinţă de presă ca selecţioner. E normală decizia, dacă nu am reuşit să mă clasez pe primele două locuri. Nu există o demisie, contractul se termină la finalul acestei luni. Am luat decizia de a nu mai continua", a declarat Rădoi, în conferinţa de presă de după meciul cu Liechtenstein.
Reprezentativa României a ratat, duminică seară, calificarea la barajul pentru Cupa Mondială, încheind pe locul 3 grupa J a preliminariilor europene. România a învins cu 2-0 Liechtenstein, în deplasare, însă şi Macedonia de Nord s-a impus, scor 3-1 în faţa Islandei, astfel că a ajuns la baraj.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Macedonia de Nord a învins cu 3-1 Islanda, golurile fiind marcate de Alioski ‘7 şi Elmas ’65, ’86 pentru gazde, respectiv Thorsteinsson ’54 pentru oaspeţi.
Clasamentul final al grupei J: Germania – 27 de puncte, Macedonia de Nord - 18 puncte, România - 17 puncte, Armenia - 12 puncte, Islanda - 9 puncte, Liechtenstein - un punct. Germania s-a calificat la CM din Qatar, iar Macedonia de Nord va juca la barajul pentru CM.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.