Slecţionerul Mirel Rădoi a declarat că nu este mulţumit de lotul pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, "subţiat" de refuzul cluburilor de a le permite jucătorilor să răspundă convocării, dar spune că obiectivul este în continuare calificarea din faza grupelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Nu sunt mulţumit pentru că au fost schimbările care au fost, nu decise de noi, sunt mulţumit că am luat jucătorii pe care i-am găsit disponibili, dar şi pe care noi i-am dorit şi cluburile au înţeles că aceştia erau cei mai buni jucători în momentul de faţă. Obiectivul rămâne cel puţin trecerea de grupe. După aceea vom vedea în funcţie şi de adversarul nostru şi de ce energie mai avem, pentru că va fi o climă aparte. Ştim ce înseamnă un joc cu un presing avansat pe această temperatură. Am trăit-o la Campionatul European în prima partidă cu Croaţia şi în ultima partidă cu Germania. Nu aş vrea să vorbesc de medalie, pentru că nu aş vrea să pun presiune pe anumiţi jucători fără experienţă la nivel internaţional", a declarat antrenorul, într-o conferinţă de presă.

Mirel Rădoi a precizat că România a fost în pericol să nu poată trimite un lot la Tokyo.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Am avut lista iniţială de 61 de jucători, după aceea am creat o altă listă de încă 35 de jucători. Ajunsesem la un moment să avem 96 de jucători, dar în realitate erau 14-15 jucători, cu trei portari. Apoi şi portarii au căzut, ajunsesem într- situaţie în care pur şi simplu ne gândeam la ce alţi jucători mai puteam apela ca prezenţa noastră la JO să fie sigură. Am sperat până în ultimul moment la Budescu, era singurul pentru care se găsise o portiţă. Însă ieri au spus că nu îl mai lasă. Cam toţi au văzut aceste date limită şi au înrcat sub o formă sau alta să te condiţioneze de anumite lucruri. Nu ştiu situaţia lui contractuală, dacă îl presează într-un fel sau altul. Dar la el au fost ceva şanse. În rest, nimic", a menţionat tehnicianul.

Rădoi a vorbit despre dificultăţile pe care le-a întâmpinat în alcătuirea lotului pentru JO.

"Negociem în continuare cu cluburile pentru că s-au modificat puţin datele şi avem dreptul de a shimba jucători din listă până diseară la ora 12.00. În acest moment, Botoşani încearcă se ne ajute cu jucători, la fel Viitorul, ne-a ajutat cu toate cererile noastre, Volntari, la fel. Sunt jucători care ne-au pus la dispoziţie fără nicio obiecţie jucătorii pe care noi i-am dorit. Cu celelalte cluburi au existat negocieri, unii i-au lăsat, alţii au refuzat să lase jucătorii. Motivele sunt legate de faptul că e vorba de jucători care sunt titulari la echipele lor, sunt meciuri foarte importante pe care le au în mai multe competiţii din trei în trei zile. Nu ne-a făcut plăcere să stăm să negociem, dar a trebui să acceptăm situaţia asta. Dar jucătorii care sunt prezenţi şi-au dorit. Sunt şi jucători care nu sunt prezenţi, dar şi-au dorit, dar din păcate cluburile nu au reuşit să înţeleagă această competiţie şi au ales strategia lor. Sunt şi cluburi din străinătate, care iniţial şi-au dat acceptul, apoi au revenit şi jucătorii nu au mai fost lăsaţi, s-a întâmplat şi cu cluburi din ţară. Mă bucur că jucătorii care sunt prezenţi sunt pregătiţi de această competiţie şi îşi doresc să fie la Jocurile Olimpice. Nici în momentul de faţă, lotul nu este definitivat, mai sunt câteva ore până diseară. Sperăm să nu mai apară surprize, cluburi care să-şi retragă jucătorii. Nu avem ce face, nu este o competiţie oficială, nu este o fereastră oficială (n.r. - în calendarul FIFA) şi atunci trebuie să ne conformăm. M-aş bucura ca jucătorii care ar fi trebuit să fie cu noi să joace la echipele la care au rămas, cluburile care au refuzat să dea jucărtori măcar să-i folosească, pentru că sunt jucători în atenţia echipei naţionale şi vor avea foarte multe minute jucate. M-a surprins (n.r. - decizia clubului CFR de a nu-l lăsa pe Ciobotariu la JO), dar nu e o situaţie în care să putem merge pe ceva foarte sigur. Probabil ceva s-a întâmplat la nivel de fundaşi centrali la CFR, probabil cineva s-a accidentat, a apărut ceva în momentul în care a fost retras, înseamnă că au nevoie de el. Cu George, la fel, accidentarea pe care a avut-o nu a decurs foarte bine, cei de la Reading nu au dorit să-l lase, se vor baza pe el să-l readucă la ritmul meciurilor şi de aici a venit această rechemare. Chiar dacă ambele cluburi şi-au dat iniţial acordul", a spus el.

România face parte din Grupa B a turneului olimpic, alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Honduras.

Turneul de fotbal din cadul JO va avea loc între 21 iulie şi 7 august.

Programul meciurilor în grupa tricolorilor:

Joi, 22 iulie

Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima);

Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima);

Duminică, 25 iulie

Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima);

România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima);

Miercuri, 28 iulie

România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo);

Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.