Sportivii români care vor obţine medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020 vor primi câte un automobil marca Toyota, în baza parteneriatelor încheiate de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Comitetul Paralampic Român cu producătorul japonez.
Conform contractului valabil până în 2024, medaliaţii cu aur la următoarele două ediţii ale JO de vară vor primi câte o maşină RAV 4, cei cu argint vor fi recompensaţi cu Auris sau Corolla, iar cei cu bronz cu Yaris.
"Pentru a face performanţă avem nevoie de parteneri puternici şi Toyota este unul dintre cei mai importanţi parteneri ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Sunt convins că împreună ne vom bucura de medaliile cele mai strălucitoare pe care sportivii noştri le vor obţine la Jocurile Olimpice. Sperăm să luăm cât mai multe maşini după Tokyo. Au spus că nu e nicio problemă, stocul lor este pregătit pentru aşa ceva, deşi modelele se vor schimba până atunci. În principiu am discutat despre modelele care vor fi atribuite medaliaţilor, este vorba de un RAV 4 pentru aur, Auris sau Corolla pentru argint şi Yaris pentru bronz. Important este că sportivii, pe lângă banii pe care îi vor primi pentru medalii au şi acest bonus pentru performanţă. În plus, un număr important dintre sportivii din programul Samurai va beneficia de autoturisme Toyota”, a delarat preşedintele COSR, Mihai Covaliu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Oficialul COSR este covins că după defintivarea loturilor olimpice, în următorii ani sportivii români vor obţine mai multe medalii la campionatele mondiale şi europene: “Nu aş vrea să mă grăbesc să nominalizez un sportiv anume ca sportivul anului, pentru că încă sunt în desfăşurare Campionatele Mondiale de handbal. Important este că până acum avem trei medalii de aur, două cucerite de canotaj şi una de Loredana Toma la haltere. Este primul an după Jocurile Olimpice, sunt convins că după ce vom vedea loturile structurate, medaliile sportivilor români vor fi din ce în ce mai multe, contrar pesimiştilor. Noi avem încredere. Echipa de handbal are un parcurs foarte bun, ce-mi place este să văd o echipă sudată care luptă pe teren. Asta e cel mai important. S-au făcut şi unele modificări, e o strategie corectă, se definitivează lotul pentru următoarele competiţii, obiectivul fiind Tokyo 2020”.
Comitetul Paralampic Român va beneficia în baza parteneriatului cu Toyota de suport în achiziţionarea de echipamente specifice pentru sportivii cu dizabilităţi.
“În acest moment avem 14 probe pe care noi le practicăm şi fiecare probă are nevoie de mobilitate. Pentru Jocurile Olimpice de iarnă de anul viitor avem trei sportivi şi toţi trei au nevoie de mobilitate. Mobilitatea pentru noi este un cuvânt foarte, foarte important. Acest contract şi colaborarea cu Toyota este foarte important pentru noi, un pas înainte pentru mobilitate”, a spus Sally Wood Lamont, preşedintele Comitetului Paralampic Român.
Cele două contracte de colaborare reprezintă continuarea parteneriatelor globale, semnate cu Comitetul Internaţional Olimpic şi Comitetul Internaţional Paralimpic, prin care Toyota devine, pentru ambele organizaţii, partener oficial exclusiv la categoria mobilitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.