Nicolae Dică, antrenorul echipei FCSB, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca formaţia pe care o pregăteşte să obţină cea de-a cincea victorie consecutivă în Superligă, pentru a urca, din nou, pe loc de play-off.
”E un meci important pentru noi, am urcat în clasament, avem patru victorii consecutive în campionat şi trebuie să reuşim să câştigăm acest joc. Pot să vă spun că din ce am văzut în această perioadă la antrenament, de doua zile de când am venit din Belgia direct la Cluj, băieţii s-au antrenat foarte bine. Au încredere, pentru că venim după meciuri bune şi trebuie să continuăm.
Este foarte important petru noi să câştigăm mâine seară, să urcăm din nou în zona de play-off, pentru că acesta este obiectivul nostru, să prindem play-off-ul
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Nu este un joc de totul sau nimic, dar întâlnim o echipă bună, cu jucători cu experienţă, cu o defensivă foarte bine organizată, este o echipă de contraatac şi trebuie să dăm totul ca să reuşim să câştigăm.
Suporterilor le mulţumim că sunt alături de noi, că vin şi în deplasări, că au fost alături de noi şi în momentele mai grele. Vrem să le oferim o victorie pentru că asta este important, ca suporterii să vadă că dăm totul pe teren”, a declarat Nicolae Dică.
Echipa FCSB va juca luni seara, la Cluj, de la ora 21:00, în compania echipei Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a 16-a din Superligă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.