Jucătorul Ianis Hagi a declarat că meciul cu Bulgaria a fost un test pozitiv, după o săptămână grea de antrenamente. El a afirmat că jucătorii României se gândesc doar la Euro-2024, unde doresc să reprezinte ţara aşa cum merită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”A fost un test pentru noi după o săptămână grea de antrenamente. A fost bine să ne vedem prima dată după câteva luni. Orice minut contează, asta ar fi plusul. La fotbal nu e ca la matematică, nu avem procente, mai avem o săptămână în ţară şi apoi cu gândul la European. Mai avem un test peste trei zile şl apoi concentrarea doar pe Euro. Suntem optimişti, pozitivi, abia aşteptăm săm mergem acolo. Energia este sută la sută îndreptată spre Euro, vrem să ducem steagul cât mai sus. Vrem să reprezentăm România aşa cum merită, ăsta este gândul meu. Mental, doar la asta sunt concentrat”, a declarat Hagi la Prima TV.

Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul meci susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra lui Nicolae Stanciu.

În ultimul meci amical, România va evolua vineri, de la ora 21.00, cu Liechtenstein, tot pe Stadionul Steaua.



 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.