Denis Alibec, Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu, reprezentanţii clubului Farul, cred că echipa lor a obţinut vineri un rezultat echitabil la Voluntari, în meciul terminat la egalitate, scor 1-1, cu echipa locală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Un meci foarte prost, nu înţeleg de ce ne-am retras aşa mult şi am lăsat Voluntariul să joace, de aceea au şi egalat. Nu ne-am gândit la CFR, doream să câştigăm, dar acum stăm la mâna lor. Ne dorim să câştige Hermannstadt marţi. Avem ca obiectiv campionatul, dar dacă jucăm aşa nu avem nici o şansă. Despre planurile de viitor, o să rămân la echipă, am vorbit şi cu dl Hagi. La penalti, cred că aşa cum l-a dat, arbitrul putea foarte bine să nu îl dea”, a declarat Alibec, jucătorul echipei Farul.

Hagi este de părere că egalul este meritat. ”Sunt lucruri care se întâmplă. Greşeala face parte din joc. Sârbu a făcut o greşeală, dar şi noi am avut o eliminare înainte de asta. A fost două sute la sută, dar asta e, nu s-a dat.... incredibil. Însă mă aşteptam ca atacanţii noşti să marcheze, au fost singuri cu portarul. Cu Farul nu s-a întâmplat nimic, acum o săptămână am dat opt goluri, acum nu. Egalul e meritat până la urmă. Ne vine bine vacanţa asta”, a mai spus Hagi, managerul echipei Farul Constanţa.

”Una peste alte este un rezultat echitabil. Toate lumea face evaluări, dar mai e atât de mult de jucat, mai sunt meciuri, apoi play-off, cred că ne precipităm încercând să facem astfel de evaluări. Am avut ocazii, nu am reuşit să marcăm golul doi, apare apoi o greşeală personală şi se termină totul”, a declarat şi Gheorghe Popescu, preşedintele echipei Farul Constanţa.

Echipa FC Voluntari a terminat la egalitate vineri, pe teren propriu, meciul disputat în compania formaţiei Farul Constanţa, scor 1-1, în etapa a 21-a, ultima a anului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.