Hakim Abdallah, atacantul echipei Dinamo Bucureşti, crede că alb-roşii meritau să ia cele trei puncte în meciul cu Rapid, însă ştie că echipa sa trebuie să se concentreze mai mult la finalizare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Fiecare meci este diferit, trebuie să o luăm meci cu meci. Cred că am jucat bine azi, am ratat mult şi e clar că trebuie să mai lucrăm la acest aspect. E nevoie să gândim pozitiv. Lucrăm din greu, dar trebuie să lucrăm şi mai mult. La faza golului am înscris mai mult din instinct. A fost un corner, a şutat Ilic, iar înainte să tragă el  am fost sigur că balonul ajunge în zona mea şi mi-am spus să o ating uşor. A fost bine că am egalat repede, să nu intrăm la pauză conduşi, dar nu a fost de ajuns. Cred că meritam cele trei puncte azi, sau măcar un egal. Noi am luptat pentru victorie şi am pierdut pentru că ne-a lipsit ceva, ultima execuţie, ultima pasă. Sunt chiar furios pentru că am pierdut. Avem nevoie de puncte, dar dacă vom juca aşa cum am jucat azi avem mai multe şanse. Trebuie să ne concentrăm mai mult la ultima pasă, la ultima execuţie”, a declarat Hakim Abdallah.

Echipa Dinamo Bucureşti a pierdut sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-2, cu formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa a 23-a din Superligă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.