Jandarmeria Bucureşti a anunţat, marţi seară, că la meciul dintre CSA Steaua şi Dinamo, din etapa a patra din play-off-ul Superligii, au fost aplicate 8 sancţiuni privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 1 an.
Potrivit Jandarmeriei, au fost întocmite 9 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, astfel:
- 6 acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii 126/1995 privind regimul materialelor explozive;
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
- 1 act de sesizare în conformitate cu prevederile Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;
- 1 act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 371 C.P., pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice;
- 1 act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 253 C.P., pentru distrugere.
De asemenea, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, astfel:
- 4 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;
- 7 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu predederile Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...