Fostul fotbalist Marius Măldărăşanu a fost numit la condcerea tehnică a echipei Astra Giurgiu, în locul lui Gheorghe Mulţescu, a anunţat clubul care a terminat sezonul trecut pe locul 5 în Liga I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În ultimii doi ani, Măldărăşanu a condus „satelitul” din Liga a III-a al clubului din Giurgiu.

Fostul internaţional, în vârstă de 43 de ani, care a evoluat la Petrolul Teleajen, Petrolul Ploieşti, Rapid, Beşiktaş şi FC Braşov, va fi ajutat în prima sa experienţă ca antrenor de prim–eşalon de Bogdan Argeş Vintilă, Laurenţiu Costache (şi el fost secund la Astra 2) şi Ionuţ Boşneag, staful urmând să fie completat şi cu un preparator fizic.

Astra îşi va relua, luni, pregătirile în vederea sezonului 2018-2019, la Ploieşti, pe stadionul Astra din Cartierul 9 Mai, reunirea fiind programată la orele 17,00.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Astra Giurgiu are în program efectuarea vizitei medicale, miercuri, apoi la 16 iunie se pleacă în primul cantonament, la Poiana Braşov (care va dura până în 26 iunie). Din 29 iunie, prim-divizionara va efectua un turneu în Slovenia, la Zrece, stagiu care se va încheia în 13 iulie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.