Maratonul de la Londra şi maratonul de la Boston, care ar fi trebuit să aibă loc în luna aprilie, au fost amânate din cauza pandemiei de Covid-19.
Potrivit Reuters, maratonul de la Londra, programat iniţial în 26 aprilie, se va desfăşura la 4 octombrie.
“Lumea se află într-o situaţie fără precedent din cauza pandemiei de Covid-19. Sănătatea publică este prioritatea tuturor”, a precizat Hugh Brasher, directorul competiţiei.
Maratonul de la Boston, care era programat la 20 aprilie, a fost amânat pentru 14 septembrie.
“Prioritatea noastră acum este să asigurăm sănătatea şi siguranţa concurenţilor, publicului, personalului medical, personalului de urgenţă, locuitorilor din Massachusetts şi vizitatorilor din întreaga lume”, a declarat primarul oraşului Boston, Marty Walsh.
Din cauza coronavirusului au fost amânate sau anulate şi maratoanele de la Roma, Paris, Barcelona şi Rotterdam.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.